Acu chiar vine luni
Dar cui îi pasă? În Galaţi a început a doua ninsoare de vis. După ceva discuţii cu un amic, am decis să ieşim cu maşina lui să ne distrăm puţin. Pe drum ne-am gândit să mai trecem şi pe la alt făptaş de grup. Acesta a zis că se riscă doar după ce îi stricăm ceva clătite, de parcă n-ar fi fost de ajuns cheful extraordinar pe care îl aveam şi fundalul minunat. Ajungem la el, şi se pune omu pe scos tigăi, ulei, ceşti, compoziţie… În câteva minute eram toţi trei semi-bucătari 
şi nu lăsam fetele să se apropie de marile noastre creaţii culinare (unele dintre ele au fost aproape comestibile). Din moment ce am terminat cu această mică deviere de la plan, am hotărât “locul crimei” şi am apucat direcţia stadionului care niciodată nu va mai fi la fel în viaţa lui. După ceva emoţii la intrare din pricina unor pante cam incomode şi a gheţei de sub zăpadă a început încălzirea cu câteva cerculeţe să mai dezvelim din substratul lunecos pe care am alunecat toţi când ne-am admirat isprava. Apoi au început manevrele mai distractive: întoarcerile de 180 şi derapajele controlate, într-o formă mult mai blândă cu maşina şi consumabilele. Cam 30 minute de “puţin stânga, pişcă frâna, mult dreapta şi calc-o” şi alte asemenea au dus la ceva distracţie de mult neîncercată (din primăvara trecută, pe iarbă udă). Trebuie să recunosc, pentru prima oară începuse să-mi obosească braţul stâng de la atât învârtit de covrig. Bocancii noştri n-au prea ajutat la fineţea aia necesară să le legi, dar a fost suficient şi în formatul ăsta. Dovadă stă stadionul de nerecunoscut şi un cameraman care a reuşit să ameţească .
La plecare am lăsat motorul să se răcească şi ne-am plimbat puţin prin oraş să admirăm vitezomanii patriei care îşi permit 60-70 km/h pe un amestec de apă şi mâzgă. Deh, tot noi suntem ăia nebuni, dar nu negăm, suntem duşi de acasă şi ne mândrim cu asta 
.
Am lungit publicarea articolului să fie prima zi de şcoală/facultate/muncă mai uşor de suportat, până data viitoare drum întins şi fără probleme.
PS: Maşina folosită a fost, după cum reiese din poze un Oltcit, poreclit “RS”.
Ehe, ce optimişti suntem. Mai bine zis indiferenţi, dacă zici că nimănui nu-i pasă de luni
V-aţi jucat nu glumă… Şi pe mine m-ai omorât cu clătitele alea. Bune sau nu (la gust), în poze arată biiiine de tot…
Deci trebuie sa mai facem asa ceva, a fost prea tare. Nu am incins niciodata masina in asa hal
De data asta chiar am simtit ca am tras serios de ea. Pacat de poze ca au iesit cam naspa cu camera lu iulian…
Data viitoare ne încumetăm la trepid…ştim noi ca la ce altă ocazie :-”
să-i spui ăluia care a făcut pozele să mai dea de pomană, că-i tremură mâinile
îmi aduc aminte că mă duceam şi eu în primăvară pe aeroportul din Craiova. Acum, au instalat monitorizare video şi în 5 minute ne trimit echipajele pe cap dacă văd că se strâng maşini multe.
Oltcit-urile ăstea sunt cele mai tari maşini de jucat cu ele. Dacă doamne fereşte o faci armonică, o scoţi repede la capăt cu câteva sute de lei cu nişte piese de schimb din târguri
Ghinion, vino în Galaţi că ştiu mai multe locuri
De oltean întradevăr e distractiv, dar sincer, prea uşor spatele pentru ce am făcut noi, ieşea mai bine cu Dacia :D. Un alt mare păcat e frâna de mână care blochează faţa. Oricum, cu “eresu” numai noi ştim cât ne-am curăţit mâinile de ulei 