Nu… e cum spun eu!

Tre să aibă ceva sens ce scriu aşa că citiţi prologul

Fetele se înţeleg de minune cu taţii, băieţii fie sunt în competiţie cu ei, fie se înţeleg de minune cu mamele (aici chiar nu e bine).  Pe tata încerci să-l convingi că tehnologia a evoluat, că tu ai evoluat, că ai ceva cunoştiinţe etc. Iar pe mama speri că o convingi ca n-ai un stil de viaţă foarte… “occidental”. Prin generală se aplica regula cu întorsul acasă cam o dată cu întunericul, dar la liceu se mai schimbă situaţia, apar majorate, apar… “majorate”, şi mai apar… “majorate”.

Ieşirile cu fetele sunt tot mai multe acum intervine situaţia din reclama Gillette pe care n-o înţelegeai când erai mic, devine mai interesantă problema pentru părinţi:

Da cu cine ieşi?…cu “golanii”?

Nu… cu “ea”.

AAaa… i-auzi… ai grijă ce faci, să nu-mi vii acasă cu surprize!

Şi ai mai mare grijă când te plimbi prin parc să n-aluneci pe frunze.

Distracţia cea mai tare apare când te trezeşti cu o minune: auzi…da cu “ea” ce faci?…îmi pregăteşti vreo fericire?… tre să fac pregătiri de nuntă? (al naibii familie de glumeţi)

Mai apare apoi o plimbare prin judeţ şi faci o oprire pe la bunici, doar nu i-ai spune să stea în maşina, o prezinţi. Câteva zile mai târziu să-ţi spună tatăl că a vrut să ia ceva vin de la bunicu’ şi acesta a râs de el spunând ca o cununie nu se face doar cu două sticle. (ce mai… tot arborele genealogic e plin de glumeţi)

Dar, dacă are loc divorţul… se face linişte, pun ceva Ducu Bertzi sau orice alte asemenea şi vine curiozitatea: Auzi, vine Crăciunul, ai bani de cadouri? (opaaa…aici nu e bine, e ceva la mijloc de mă-ntreabă de bani)

Păi… cu golanii e simplă treaba… sunt rezolvat, de ce?

A… era de fapt o întrebare prin învăluire (asta da surpriză!), ce mai faci cu “ea” ?

Nimic.

Atunci e bine… (clar nu?)

Mda…

Şi apogeul este următorul: vine tăticul îngrijorat şi-ţi spune că dacă e cazul, recomandă el o…”tanti de companie”.  În rest, toate bune şi frumoase, până la vreo propunere de plecat pe undeva cu un grup în care sunt şi fete unde se face adunare extraordinară şi cenzorii îşi spun cuvântul. În final primeşti un refuz idiot, care ceva mai târziu îl afli de la tata ca fiind teama de … “surprize”.

Mă mulţumesc totuşi cu posibilitatea de a mă întoarce acasă oricât de devreme vreau… uneori chiar pe la răsărit.

Nah… another day well wasted.