Inevitabil

Citişi norma zilnică de multe şi mărunte şi am dat de ceva experienţe originale. Eu am avut două contacte cu politica, unul cu tineretul PNL unde n-am văzut un tânăr să ia cuvântul pe decursul unei şedinţe şi una cu tineretul partidului conservator. Pe ce-a de-a doua o menţin activă pentru mai multe motive. Ce nu înţeleg din articolul în cauză este de ce simte că e nevoie să te duci la costum la o şedinţă a tineretului, sau de ce e nevoie de sobrietate în general. Da, fără băutură, fără tendinţe de bordel, dar de ce nu pot participa şi persoane care n-au absolvit vreun liceu “renumit” sau care sunt bursieri la facultate?

Fiecare se pricepe la ceva, fiecare ceva mai bine decât altcineva. Nu poţi limita fauna la delfini sau lei, ai nevoie şi de măgari, şi de câini …etc. În altă ordine de idei, din toate şedinţele de până acum nu am ajuns să mă dau rotund la teve sau să mă laud că fac şi că dreg fără să am habar, dar am aflat câte ceva despre prestanţă, despre lucrurile care se fac şi care nu se fac la o apariţie publică, într-o campanie electorală, cum se priveşte politica prin prisma acestui partid, cum se interacţionează cu electoratul ca reprezentat al său.

Unii se ocupă de organizare, alţii de imagine, alţii de împărţit pliante, alţii de realizarea unor sondaje şi aşa mai departe. Da, unii au doar doşipe clase, sau unii sunt elevi la licee profesionale, chiar şi aşa ei au un cuvânt de spus, o opinie, un vot. Indiferent de nivelul de pregătire se formează un colectiv, un colectiv foarte valoros, unul în care se fac şi glume dar se şi munceşte serios, se organizează baluri interactive şi seri dansante de diferite ocazii dar se participă şi cu prezenţa în secţii de votare din localităţi cu reputaţii… aparte în ceea ce priveşte confruntările în preajma evenimentelor de genul.

Poate nu e peste tot la fel, dar în mod cert acţiunile celor care au evitat situaţiile cu sticle şi cântări au făcut bine, semestrul trecut ce-mi spunea o profesoară care şi-a cunoscut soţul la şedinţele PNL: “Soţu nu mă mai lasă să merg la şedinţele PNL, zice că e doar un loc de agăţat acolo, şi cam aşa e…”. Sunt cazuri şi cazuri, dar important e să nu fie acesta scopul principal al înscrierii (că nici pe la noi nu se practică vreun regim Amish).

O fi ea arta manipulării, dar se poate realiza si prin metode inteligente decât limitarea la cuvinte gen “băutură şi femei”, dacă mergea aşa treaba era mult mai multă lume la facultăţi

Unii oameni…

Mă rog… sună mai bine în engleză:

Doar pentru … ea :-”

Miss şi Mister Profesor

O zi nasoală, cu ore nefăcute şi petrecute pe la ghişee unde afli ce e aia civilizaţie comportând diferit de toţi ceilalţi.

Profesori care nu sunt de găsit, care nu vor să vină, etc… Am descoperit rolul adevărat al băncilor din curtea facultăţii. Pe la ora 16:00 situaţia s-a schimbat: făcurăm noi un curs care prin definiţie nu pare foarte promiţător (Bazele statisticii) dar s-a arătat a fi înviorarea de care aveam nevoie Domnişoara profesoară are şi master în Marketing si Management cu o notă dinaia de nu există (9.91), motiv pentru care ştie cum să vorbească cu cei de pe alt nivel ierarhic… şi din momentul începerii discuţiei păi durează nene. S-au permis ceva glume, multe râsete… majoritatea din motive complet diferite decât glumele. Alt motiv de bucurie tot la cursul ăsta a fost că în anul precedent doar patru elevi au picat din patru sute… procentaj bunicel ai spune, problema e că am găsit deja trei vizaţi şi n-aş vrea să-mi rezerv ultimul loc liber . Pentru stilul ei devine candidată la miss.

Apoi vine nene altă oră magică la o oră de-a dreptul magică. Şi na, se prezintă la seminar un nene profesor, se face o tentativă de prezenţă, se lămuresc probleme administrative… şi toţi plecăm.

A da, mai era un detaliu… nenea profesor de Finanţe Publice face fetele să fie:

Restanţe?

După cum ştiţi, ieri a început oficial oroarea. Nu prea a fost mai mult decât o pregătire, cum şi azi a fost în mare parte… în ciuda reîntâlnirii cu cunoştiinţa aia urâtă pe care o bârfeşte toată lumea la colţ, predarea. Feţe noi… şi bineînţeles, cu noi poveşti de succes, date care mai de care fie cu parfumuri ruseşti fie cu roll-on.

Nimic nou, până la ultimul seminar (nici partea cu redusul grupei la jumătate din efectiv n-a ajutat în a trece peste plictiseală) când o anume doamnă profesoară m-a încurajat să privesc restanţa cu fruntea sus (că prea dormeam pe mine). Nu e vorba de o ratare, ci de un succes ce se lasă aşteptat, mai exact să nu fiu supărat că am picat, ci să fiu bucuros că-l pot da din nou.

Deşi e plăcută explicaţia prefer să rămân la varianta mea: “Am dat o lucrare atât de bună încât profesorul vrea s-o vadă iar”.

Ceferie

Nu ştiţi ce-i aia? Vă explică cel mai nou kid on the blog. El e primul meu “referal” în blogosferă şi se va prezenta el cât mai bine, dacă vă aduceţi aminte el e burtosu’ meu in law.