Îmi trebuie ceva mai mult… stau cam prost la capitolul ăsta. Ştiu că din pricina asta am ajuns de multe ori “Pushover Smurf” dar nu mă pot abţine, de fiecare dată când am contact cu contrarul mă simt vinovat. Starea se amplifică atunci când nu e vorba de acţiuni şi reacţiuni ci de gânduri şi emoţii….
Sar din stereotip când mi se redă “libertatea” şi parcă vreau să fiu în continuare în caseta mea… Şi ce dacă e vorba de tentaţia de puţin aer curat, eu sunt mai comod… aerul închis în care mă înfofolesc e de cele mai multe ori mai plăcut.
Am mai trăit ceva absurd… există un lucru mai rău decât ceva plăcut de departe, să fii acceptat şi apoi dat spre adopţie de departe… Mai e totuşi un lucru… amintirea părinţilor adoptivi, un pandantiv ceva… Dar părinţii ce au? O amintire bine de semnificaţie… ceva cu multe puncte de suspensie… ceva care leagă…
Alte explicaţii sunt de prisos…
Părinţii au un gând bun şi au nevoie doar de un zâmbet..
Părinţii să ştie că sunt cei mai buni…