Inevitabil
Citişi norma zilnică de multe şi mărunte şi am dat de ceva experienţe originale. Eu am avut două contacte cu politica, unul cu tineretul PNL unde n-am văzut un tânăr să ia cuvântul pe decursul unei şedinţe şi una cu tineretul partidului conservator. Pe ce-a de-a doua o menţin activă pentru mai multe motive. Ce nu înţeleg din articolul în cauză este de ce simte că e nevoie să te duci la costum la o şedinţă a tineretului, sau de ce e nevoie de sobrietate în general. Da, fără băutură, fără tendinţe de bordel, dar de ce nu pot participa şi persoane care n-au absolvit vreun liceu “renumit” sau care sunt bursieri la facultate?
Fiecare se pricepe la ceva, fiecare ceva mai bine decât altcineva. Nu poţi limita fauna la delfini sau lei, ai nevoie şi de măgari, şi de câini …etc. În altă ordine de idei, din toate şedinţele de până acum nu am ajuns să mă dau rotund la teve sau să mă laud că fac şi că dreg fără să am habar, dar am aflat câte ceva despre prestanţă, despre lucrurile care se fac şi care nu se fac la o apariţie publică, într-o campanie electorală, cum se priveşte politica prin prisma acestui partid, cum se interacţionează cu electoratul ca reprezentat al său.
Unii se ocupă de organizare, alţii de imagine, alţii de împărţit pliante, alţii de realizarea unor sondaje şi aşa mai departe. Da, unii au doar doşipe clase, sau unii sunt elevi la licee profesionale, chiar şi aşa ei au un cuvânt de spus, o opinie, un vot. Indiferent de nivelul de pregătire se formează un colectiv, un colectiv foarte valoros, unul în care se fac şi glume dar se şi munceşte serios, se organizează baluri interactive şi seri dansante de diferite ocazii dar se participă şi cu prezenţa în secţii de votare din localităţi cu reputaţii… aparte în ceea ce priveşte confruntările în preajma evenimentelor de genul.
Poate nu e peste tot la fel, dar în mod cert acţiunile celor care au evitat situaţiile cu sticle şi cântări au făcut bine, semestrul trecut ce-mi spunea o profesoară care şi-a cunoscut soţul la şedinţele PNL: “Soţu nu mă mai lasă să merg la şedinţele PNL, zice că e doar un loc de agăţat acolo, şi cam aşa e…”. Sunt cazuri şi cazuri, dar important e să nu fie acesta scopul principal al înscrierii (că nici pe la noi nu se practică vreun regim Amish).
O fi ea arta manipulării, dar se poate realiza si prin metode inteligente decât limitarea la cuvinte gen “băutură şi femei”, dacă mergea aşa treaba era mult mai multă lume la facultăţi ![]()

Probabil depinde foarte mult de fiecare oraş în parte, cum stă situaţia.. Acolo PC o fi plin de oameni care au ceva de spus şi au şi curaj să o spună, în altă parte poate e ca la PNL-ul de care ziceai. Probabil şi cei ”veterani” ar trebui să reuşească să câştige încrederea ”începătorilor” sau să îi facă să se simtă liberi să se exprime (deşi nu văd ce caută respectivii acolo dacă nu se simt bine la o dezbatere de exemplu).