Poate m-am grăbit puţin cu cele spuse ieri, azi mi-a oferit mama bere. Până acu’ zicea că la vârsta mea ar trebui s-o las mai moale. Poate o fi avut legătură şi cu faptu’ că mergea bine una rece cu penele calde (nu, n-am servit partea greşită ce a rezultat din jumulirea unei găini, aşa se numesc pastele respective). Gramaj decent, uşor de preparat, apoi o mică pauză de la alte activităţi cu berea aproape = drumul ideal spre o viaţă Garfield.
Noroc că u nu-mi iau pauza de la alte activităţi… încă debitez aberaţii aici. 
Tot mi-e dor de amabilitatea poştăriţei când aducea pensia şi mi-e cam seacă acu viaţa asta în care nu mă aflu într-o categorie total inutilă a populaţiei, dar măcar am bere!
Nu e rea tinereţea. Îţi ofer o ciocolată. Poiana. La bătrâneţe mai răruţ cu ea că deh, e dulce, diabet, etc. :-”
Garfield… cât îl invidiez eu pe motanul ăla…