Concediu

După cum unii dintre voi ştiu, sau au observat, în ultimele zile n-am prea fost de văzut… motivul? Am fost într-o vacanţă în Tenerife. M-am cazat la Hotelul Spitalul Judeţean Galaţi într-o celulă…ăâă asta… cameră superbă. Nici nu vedeai urmele de sânge, puroi sau naiba mai ştie ce altele deşeuri biologice mai erau pe acolo, dacă erai orb. Eh, acu că v-am prins în linia de părţi bune… să adaug, şi iluminarea minunată a celulei pe care o împărţeam acolo cu alţi nefericiţi (am avut ocazia să mă bucur singur de astfel de minuni, da ce rost avea?), care era în mare parte opera unuia dintre colegi, şi a soarelui.

Foame? Nu-i nimic la orele potrivite se striga suita la masă… se serveau diverse chestii pasate drept mâncare, şi ţin să menţionez că am văzut multe cantine unde mâncarea era deplorabilă, da aici, impresia este net superioară. Analogiile ar include ciorba şi amestecuri sterilizante… Cantine, cantine, da aici era spital, luăm în calcul mâncarea de regim… de fapt nu, nu era nimeni la secţia în cauză la regim, (ce mâncăruri servisem fără sare în urmă cu 11 ani se consideră delicatese) aşa că la capătul ecuaţiei situaţia dezastru şi aici.

Impresia de Ev Mediu era dublată când intrai la baie… majoritatea pacienţilor erau la secţia în cauză cu probleme respiratorii şi cu dificultăţi în perceperea mirosurilor, totuşi aroma ce te lovea când intrai acolo îţi făcea pansamentu’ să se încreţească şi sinusurile să sângereze.

Personalul era calificat decent… comparativ cu condiţiile erau excelenţi şi meritau premii pentru că se riscau să lucreze în astfel de situaţii, dar absenţa unor “stimulente” (vorba aia “e sezon la mers în italia”) beneficia de strâmbături din nas.

M-a anunţat că pot pleca acasă… am renăscut… am trăit răsăritul de după o noapte viscolită îngrozitor. La revedere, jos mă aştepta Matico, sper să nu mai merg pe acolo nici ca vizitator.