27 Mai

în urmă cu 20 de ani (o să-mi ia puţin timp să mă obişnuiesc cu cifra asta)… p-undeva prin Galaţi, se ataşa la un certificat de naştere o hârtiuţă tipizată care începea:

“Bună ziua tovarăşul Lupică…” şi continua cu datele mele tehnice la naştere până se încheia “vă salută şi mămica… vă rugăm să nu ne deranjaţi la orele de masă”

În urmă cu un an eram la banchetul ce anticipa absolvirea liceului şi evitam tavanul, a doua zi în schimb avea loc revenirea

Nu mai continui despre el că iar ne apucă boala şi doru’ pe mulţi…

În urmă cu câteva ore eram în curtea unui prieten. treaz prin prisma faptului că nu dormeam, la un grătar ce marca noul şofraier din grup şi începutul zilei mele de naştere.

Acum, încerc să înţeleg ce-o fi vrând să zică nenea ăsta în versuri, că ce a vrut mesagera să-mi spună cu clipul am înţeles

Curse

După cum ştiţi, puţini sunt cei care se bucură de o cursă mai mult ca mine, însă astăzi m-am întrecut pe sine. Ziua supradimensionată, călduroasă, cu coadă la bancă am văzut ceva ce m-a minunat, cai putere, sunete de motoare fioroase, mulţimea animată, depăşiri senzaţionale… toate, legal!

Nu-i aşa că sunteţi puţin curioşi? )

Oare în ce condiţii aveau loc astea? Şi cum de n-a captat atenţia media? Păi… de fapt a atras-o, de fapt, numai de asta se vorbeşte de ceva timp pe la televizor şi radio. Din cauza sa se schimbă faţa oraşului. Nu facem noi summit NATO, dar vine cu paşi foarte rapizi o zi anume. Una de îşi ia fiecare din cei care au ceva de spus tălpăşiţa să stea la coadă la o şcoală sau vreo instituţie similară să mâzgâlească o ştampilă. Da dragii mei, de alegeri vorbesc. Aparent schimbarea oraşului pentru aranjarea împărţelii ciolanului pe următoarele 48 de luni n-are legătură cu ce aberaţii trânteam eu la început nu?

Ei uite că are:

Se aude gălăgie dinspre Potcoava (cei mai puţin gălăţeni să mă ierte), o dubă cu sonorizare de la Partidul Conservator împrăştia de zor sfaturi, îndemnuri şi rugăminţi pentru candidaţii săi. Din spate, venea fioros un autobuz trecut de prima tinereţe cu aceleaşi dotări media, însă care milita pentru Partidul Democrat Liberal. Îmi imaginez că există o logică în spatele vitezei mici a dubei, doar trebuie perceput un mesaj. Fiorosul şofer al autobuzului nu are răbdarea să-şi facă datoria ci vrea doar să-şi facă norma să scape de căldură. În faţa filialei ING intră în depăşire, depăşire e mult spus la anii de uzură prin care trecuse sărăcul otobel. Şi uite aşa fac cei doi o liniuţă electorală fără să fi vrut: autobuzul nu avea timp să depăşească şi să se replieze înainte să facă stânga cel din faţa lui iar duba îşi vedea de mersul andante. În spatele lor coloană, mesajele se intercalau şi se înţelegea exact ce spune omu când intră în politică.

Ar fi fost frumoasă o filmare de scurtă durată, sau ceva poze, dar eram prea amuzat şi obosit să mai reacţionez. Mi-am tras berea imaginară aproape şi am savurat momentul. Până când au început să răsune claxoanele din spatele lor că deja se săturaseră lumea de mers cu 15 km/h.

Eh, a fost frumos cât a durat, şi a sunat binişor dieselul de 192 de cai (atunci când mă năşteam eu) înainte să-şi dea duhul. Oare mai contează mesaju când clipul video e aşa de bun?

Revenire

Cât de cât fără forţă… momentan e liniştită.

De ce?

E grele în continuare. Câte un mic motiv de fericire se strecoară, pentru început, sunt independent de cabluri acum, stau pe net si de pe budă. Şi multi sunt încântaţi de asta. Alt motiv? Păi mai devreme a fost petrecerea pentru ziua lui Dragoş.

Va fi super hai…

Hai…

Cu laptopu’ că cei de la local nu asigură muzica. Ok…se rezolvă cu ceva mârâit. Ajuns acolo pune-te nene pe refăcut cablările că gigi tractoristu’ configurase sistemu’ înaintea mea, se rezolvă şi asta.

Gata omule, punem pe bairamit, muzică avem, sală avem, băutură avem, mâncare aproape avem; Perfect!

Numai invitati n-avem, da las’ că apar ei. Şi au apărut, majoritatea la vreo 30-45 minute întârziere. Aparent niciunu din însoţitori nu citise cartea de o terminaseşi recent: “Cum să fii un gentleman – mic tratat de eleganţă”. Cu chiu cu vai se pune petrecerea în mişcare, invitaţii muuuult mai putin decat prevăzut, fete emotive, şi cu gânduri de a pleca devreme acasa…. jale. Se făcu 3 dimineaţa şi am vazut cum au început pregătirile să o intinda gazda, ce rost o avea să mai stăm cu prezenţa pe acolo? Împachetareaaaa

Adunat tot, reconectat sistemu’ la dotările lor ultra mega, giga, etc… zis “Bună dimineaţa” şi plecat. Pe jos normal, condus confidenta pe tocuri acasă. Trebuia cumva să ne revenim nu? Nu ştiu din ce, dar trebuia. Şi uite aşa am făcut un plus de vreo…5 km până acasă. Distanţa şi perioada de revenire au fost pentru ceferist, în care si-a revenit de tot bateria de telefon si a adormit. Acu e la reabilitare şi îşi revine uşor.

Câte idei, mesaje, vise şi planuri n-au avut loc in seara asta cam dezorganizată. Oricum ar fi: “La mulţi ani beţiv” (se ştie el) şi să ne trăieşti, să mai organizezi aşa să mai fac ceva planuri şi idei. (se ştie el), să mai am parte de dansuri plăcute cu cineva (se ştie ea şi abia aşteaptă să citească articolul ăsta).

Bună dimineaţa, te iubesc…zi de zi…de tine, mă îndragostesc (se ştie ea).

Întrebare

Tu… cum iubeşti?

PS: Click pe “cum iubeşti” şi apoi comentează

Timpul, ploaia

Îmi place muzica cu care şi-a căpătat statutul Paula Seling, dar nu voi scrie despre melodiile interpretate sub numele în cauză, ci exact despre ce spune titlul.

Au trecut vreodată două zile ca două ore? În ciuda unor ceferiri consecutive serioase n-au trecut ca ultimele două… De ce? Facultăţi n-au fost, munci la fel de neprogramate şi stresante dar puţine, agitaţii prin familie nici atât. Atunci?

Atunci:

Am prezentat o parte din oraş cuiva, am prezentat câţiva, cei mai buni de fapt prieteni ai mei cuiva, am mâncat Danonino pentru prima oară cu cineva (apropo, sunt sigur că dacă nu te hrăneşte… cineva, e o panaramă) şi… m-am bucurat pentru prima oară de o ploaie rece, fără urmă de soare sau sfârşit, în care nu puteai dansa… pentru că n-am fost atins de ea, şi n-am avut timp s-o observ decât atunci când eram în maşină (şi pe calea asta aplaud responsabilii cu canalizările şi administraţia drumurilor pentru micile oceane ce-au apărut prin oraş, au spălat părţile mai puţin vizibile ale maşinii şi mi-au făcut odorizantu’ de râs).

Au fost şi ceva părţi bune, aceeaşi ploaie oribilă a fost şi minunată, parcările magazinelor importante erau relativ libere, interiorul lor la fel, numărul maniacilor de pe străzi s-a redus (nu, pe mine nu m-a împiedicat să ies ) rămânând în trafic doar cei extremi: eu, cei care consideră că 90 în oraş, pe fluviu, este normal şi perfect sigur, şi şoferii de taxi. A da, şi a mai fost o parte şi mai bună. Vremea asta este numai bună, de stat în casă, în pat chiar, să te uiţi la episoade din “Fetele Gilmore” în doi şi altele… în doi.

Ai încercat vreodată să citeşti în vis? Ai cam fi nevoit să faci lucrul ăsta dacă aş scrie exact ce simt, de câte ori am închis ochii pentru câteva clipe şi i-am deschis iar să văd că trăiesc visul. Te scutesc de surplusul de litere care pe o anumită limbă … au sens, în doi.

P.S. Cine mai spune vreodată că un concurs fără renume e o idee proastă primeşte un bonus de energie cinetică din partea mea.