My hair is on fire, my hair is on fire

Bătrânul Dexter avea dreptate, cu focu’ nu-i de joacă. Bine, mai erau ceva personaje care spuneau asta… da trebuia reţinut doar ăla mai idiot.

Se face că săptămâna asta a fost una lungă, da lungă, nu serios… chiar a fost lungă şi se bâzâia ca în weekend să spargem şirul de evenimente proaste să ne adunăm la un grătar. Astea de obicei vindecă tot, prin faptu că aduc alte evenimente . La adunare s-au prezentat următoarele mijloace de transport: Bijuteria galbenă a ceferistului, Olteanul infam al lui Iulius şi Radu pe o chestie ce cândva a apărut “Bercenarilor”, probabil de aia acu mai are doar două roţi… Totuşi jucăria lui roşie a captat atenţia lui Iulius care a zis că s-ar duce cu el “pentru senzatii” doar că cine i-ar conduce apoi Olteanu? Ca să vezi întâmplare, şanse minime… aveam permisu la mine :-” . Uşor de anticipat că a urmat cea mai lejeră şi comodă plimbare posibilă…. la Andrei în maşină. Noi ne-am mai agitat puţin, liniile drepte aparţineau motorului, virajele mie. Cumpărăturile au trecut repede, cel puţin cele din Metro că am pierdut apoi ceva ore căutând diverse.

Cartodrumu nostru drag, era asaltat de ceva oameni talentaţi în spatele gogoşii, n-am văzut decât 2 accidente evitate la limită si n-am auzit decât o troznitură serioasă.

Revenind, băi… facem focu’, facem facem, logic că erau trei spectatori, Ceferistu-mi făcea focu’ şi Iulian îşi trăia plăcerea lui absolută… se ocupa de carne . La un moment mai liber Iulius a zis să-şi fugărească verzuliu să vadă ce poate înainte să facă ceva schimbări, şi a ajuns să mai schimbe câte ceva din pricina uzurii . Uite aşa făceam noi mecanică la ora 2 azi, că de mâncat nu se punea problema, ni se lungeau urechile şi verificam capetele de bară. Oricum, rulmentul pocnit al lui Iulius era nimic în comparaţie cu micuţul cărbune care probabil continea vreun buzunar de gaz şi care a făcut o surpriză măcelarului… l-a epilat instant pe încheietură când a explodat :))

De aici au urmat câteva minute de glume bolnave până a fost gata mâncarea, moment în care au urmat mai multe minute de glume bolnave şi apoi împachetarea şi încă un set de glume bolnave şi într-un final am ajuns acasă bucuroşi că n-am avut ocazia să mâncăm alunele, trişti că n-am avut ocazia sa finalizăm grătaru care hrănea 8-9 inşi lejer… nu 4,5 câţi eram noi.

Eh… în concluzie, fu bine, mai puţin pentru cel care a mirosit a porc pârlit aseară :))