Dragoste şi vomitat

Da, e timpul ăla magic şi rar când mă mâncă-n partea dorsală să scriu ceva despre un film şi-n loc să-mi plimb falangele pe acolo le plimb pe tastatură.

Coperta DVD

“Love in the time of the cholera” este filmu. 2007 – irelevant. N-am cum să nu spun altfel decât că e într-adevăr un film pentru el şi ea, e ca o telenovelă în care se vorbeşte despre maşini şi sport. Povestea de bază are loc spre finele secolului 19 începutul celui al douăzecilea şi zice aşa… se mută o gagică bună măr într-un sătuc care nu prea văzuse aşa ceva şi-i cade cu tronc băiatului telegrafier. Acu, ca orice poveste complicată ea este bogată şi taică-su interzice tot. Asta nu-i opreşte, pentru o vreme, după care a dracu corespondenţă parfumată se lasă descoperită. O servitoare care a ajutat este deportată (sau ceva) şi tatăl ei ia decizia să se mute. Asta le pune o oarecare piedică, dar scrisorile curg şi promisiunile răsar ca panseluţele NATO înainte de summit.

Asta până când… se întorc în respectivul orăşel unde îşi dă ea seama că n-au nici o şansă şi se hrănesc cu iluzii (faza asta n-am înţeles-o, cel mult să fi fost denumită aşa floarea căreia îi mânca petalele el când scria – varianta timpurie de orbit herbal) şi hotărăşte să o rupă cu el (cuvânt mare având în vedere cât fuseseră ei împreună pe perioada asta (de vreo 10 ani). Ceva timp mai târziu, ea face holeră şi chiar în starea asta îi cade cu tronc doctorului care o îngrijeşte. Aici se cade într-o poveste dinaia: “Nu, nu, nu, nu, IA-MĂ ACUM!” şi ceva timp după se căsătoresc. În prima lor seară împreună ea e speriată ca un iepure în faţa farurilor iar el, fiind un om foarte calificat în medicină îi dă o lecţie… de dragoste. De aici viaţa merge şnur, ea începe să-l iubească… el are o mamă oribilă etc.

În schimb, băieţelul telegrafier este distrus complet şi încearcă să se lase deportat dar pe drum… este violat rapid de o femeie cu nevoie serioasă. În cele zece secunde în care se întâmplă asta el are o revelaţie, se întoarce în orăşelul ăla, face o listă şi se face bogat să o poată mări.

Mai departe nu vă spun că e prea fascinant să ştiu că pe unii vă arde că deja căutaţi filmu.

Este un film pentru el şi ea, pentru că ea vede dragoste, suferinţă şi alte minuni, iar el vede femei goale. E perfect. A da, mai e scrisă după un roman meseriaş da nu mi s-a părut prea important.

Este grav

Vreau atât cât pot… să fiu copil. Ce era aşa fermecător la copilărie pe lângă lipsa grijilor? Aveai prieteni cu care te băteai pe surprize la gume Turbo, nu-ţi convenea un schimb, spuneai că nu mai vorbeşti cu el şi dura 15 minute. Dacă era chiar aşa de jalnică negocierea, spuneai că nu mai vorbeşti cu el niciodată şi dura 15 minute.

Dacă vroiai să-ţi faci prieteni noi trebuia doar să ştii că respectivu’ are vreun apelativ, de orice natură oficială sau vreo poreclă inventată pe loc. Aveai nevoie de ea, să-l strigi la jocuri, jocuri de care mulţi am uitat, dar mulţi nu le mai învaţă. Şi e păcat…

Apar noi jocuri, care te consumă psihologic în loc să elibereze energia specifică vârstei. Zicea un artist dinăsta mai obscur pe la noi, Bitză parcă… cum că generaţia lui e formată din copii îmbătrâniţi înainte de timp. Oare doar generaţia aia?

Nu impun să facă toţi ce vreau eu că nu-s un copil rău… dar rog să-mi dea fiecare câte o poreclă să-i strig la joc… orice joc… numai să fie suficient de simplu să poată fi jucat de oricine şi pe oricine să pot numi prieten pe baza poreclei respective. E chiar aşa de greu?

Nu vă imaginaţi cât e…

Vă recomand o notă muzicală, ascultaţi cu atenţie şi încercaţi să eliminaţi ideea: voi fi copil cu nepoţii mei… când voi avea totul asigurat. Niciodată nu poţi garanta asta… dar ce e garantat e că-ţi va fi mult mai greu să fii copil cu un şold artritic, osteoporoză, tensiune deviată de la normal sau alte minuni. Ar mai fi şi problema cu care s-a confruntat chiar interpreta melodiei…

Nu era frumos când o minge şi fuga ţineau de foame? Sau când aveai telefon mobil care nu ştia decât “Hello, operator here!” şi vreo 5 tipuri de bipuri? Sau când stăteai pur şi simplu şi te uitai la trenuri, la maşini sau după avioane şi-ţi ziceai… Vreau să mă fac…!

Întrebare foarte serioasă

Care joacă raţele şi vânătorii mâine? Preferabil un număr echilibrat fete – băieţi.

My hair is on fire, my hair is on fire

Bătrânul Dexter avea dreptate, cu focu’ nu-i de joacă. Bine, mai erau ceva personaje care spuneau asta… da trebuia reţinut doar ăla mai idiot.

Se face că săptămâna asta a fost una lungă, da lungă, nu serios… chiar a fost lungă şi se bâzâia ca în weekend să spargem şirul de evenimente proaste să ne adunăm la un grătar. Astea de obicei vindecă tot, prin faptu că aduc alte evenimente . La adunare s-au prezentat următoarele mijloace de transport: Bijuteria galbenă a ceferistului, Olteanul infam al lui Iulius şi Radu pe o chestie ce cândva a apărut “Bercenarilor”, probabil de aia acu mai are doar două roţi… Totuşi jucăria lui roşie a captat atenţia lui Iulius care a zis că s-ar duce cu el “pentru senzatii” doar că cine i-ar conduce apoi Olteanu? Ca să vezi întâmplare, şanse minime… aveam permisu la mine :-” . Uşor de anticipat că a urmat cea mai lejeră şi comodă plimbare posibilă…. la Andrei în maşină. Noi ne-am mai agitat puţin, liniile drepte aparţineau motorului, virajele mie. Cumpărăturile au trecut repede, cel puţin cele din Metro că am pierdut apoi ceva ore căutând diverse.

Cartodrumu nostru drag, era asaltat de ceva oameni talentaţi în spatele gogoşii, n-am văzut decât 2 accidente evitate la limită si n-am auzit decât o troznitură serioasă.

Revenind, băi… facem focu’, facem facem, logic că erau trei spectatori, Ceferistu-mi făcea focu’ şi Iulian îşi trăia plăcerea lui absolută… se ocupa de carne . La un moment mai liber Iulius a zis să-şi fugărească verzuliu să vadă ce poate înainte să facă ceva schimbări, şi a ajuns să mai schimbe câte ceva din pricina uzurii . Uite aşa făceam noi mecanică la ora 2 azi, că de mâncat nu se punea problema, ni se lungeau urechile şi verificam capetele de bară. Oricum, rulmentul pocnit al lui Iulius era nimic în comparaţie cu micuţul cărbune care probabil continea vreun buzunar de gaz şi care a făcut o surpriză măcelarului… l-a epilat instant pe încheietură când a explodat )

De aici au urmat câteva minute de glume bolnave până a fost gata mâncarea, moment în care au urmat mai multe minute de glume bolnave şi apoi împachetarea şi încă un set de glume bolnave şi într-un final am ajuns acasă bucuroşi că n-am avut ocazia să mâncăm alunele, trişti că n-am avut ocazia sa finalizăm grătaru care hrănea 8-9 inşi lejer… nu 4,5 câţi eram noi.

Eh… în concluzie, fu bine, mai puţin pentru cel care a mirosit a porc pârlit aseară )

Mulţumire

Tuturor celor care au demonstrat că pot fi uniţi pentru cineva, pentru mine dar mai ales pentru cea care are o perioadă nefastă acum.

Vă promit că mâine până la ora asta îi voi fi transmis personal condoleanţele şi îmbrăţişările voastre…

>>:D<< :*^