Fetele

Am ales titlul pentru că e mai apropiat de vârsta mea ca vocabular, dar cunosc cazuri în care şi femeile păţesc asta.

Groaznic

Sunt eu cinic şi distant în foaaaaaarte multe privinţe, dar nu pricep şi credeţi-mă că am încercat suficient cum poate o fată să fie îndrăgostită lulea de cineva în condiţiile în care respectivul:

- nu o iubeşte;

- nu o apreciază;

- îi dedică atât de puţin timp pe zi încât se poate măsura cu o clepsidră breloc;

- nu vrea să o vadă (ocazional cu mici excepţii la ore mai târzii, de cele mai multe ori motivele fiind evidente);

- nu vrea nici măcar să discute cu ea;

- îi arată clar sau îi spune că o relaţie ce poate a fost o dată fructuoasă acum e stearpă;

- o calcă pur şi simplu în picioare

Ar mai fi ceva menţiuni de făcut, dar cred că sunt suficiente. Am trecut şi eu prin momente mai mult decât neplăcute dar nu sunt un exemplu de urmat. Totuşi, oricât de mult m-ar fi ţăcănit inima, când n-a existat nici măcar un semn de reciprocitate a intervenit şi creieru şi-a zis: bă gigi las-o mai moale că transpiri degeaba. Greu, dar a mers. Prin Greu vorbim de câteva zile… să spunem un maxim de 2-3 săptămâni. Nu sunt un exemplu bun de urmat, dar nu sunt exemplarul ăla care face uz inutil de glande lacrimare poate poate impresionează partenerul (sau fostul… după caz).

Situaţia asta, împreună cu cea în care el/ea îşi găseşte ocupaţie imediat cum apari în cameră sau cum apari cu vreo propunere de ieşire, sau de privit un film… sau câte şi mai câte nu se pot face în doi… sunt cele minore. La următoarele nivele apare infidelitatea, care e urmată la scurt timp de violenţă, fie verbală, fie fizică… de fiecare dată cu efecte tragice.

Sub orice formă apare problema asta, în general, băieţii îşi bagă şi rup orice legătură, iar reprezentantele sexului frumos… “Da eu îl iubesc, eu chiar îl iubesc”. Nimic de condamnat la asta, da’ dacă animalu’ ăla ţi-a rupt patru coaste şi ai avut nevoie de 15 copci să ajungi acasă fără să te machiezi roşu involuntar şi tot o ţii tare cu “eu tot îl iubesc” eşti fraieră.

Spuneţi ce vreţi, că aşa consideră unele că dacă suferă se simt importante că li se acordă importanţă, că dacă totuşi se mai gândesc ocazional la ele când au nevoie de rufe curate relaţia va merge sau că dacă într-o seară n-are chef “să facă ceva cu mâna lui” şi apelează la ştim cu toţii cine totul va fi perfect, a fost un mic impas.

Aiurea, eşti fraieră cu FRAIER şi Ă mare… aşa ceva nu se acceptă şi gata.

Nici extrema cealaltă nu e tocmai soluţia, dar căi intermediare sunt mai mult decât suficiente.

Câte ar mai fi de scris… dar probabil revin altă dată cu aşa ceva. Nu ca să spun că băieţii sunt extraordinari că au atâta indiferenţă înmagazinată acolo gata să iasă oricând la iveală, spun doar că trebuie să ştii când să dai drumu’ şi poate chiar să cazi. Cum altfel să te ridici?