Care iese unde?

Die Emo, roacăre treci încoa… lua-v-ar dreacu’ de pokemoni…

Ce s-a întâmplat oameni buni? S-a emancipat românu şi unu e fraier altu e şmecher?

În primu’ rând, aşa a fost dintotdeauna. De aia există cuvântul “profit”.

În al doilea rând, dacă gigi vrea să iasă în evidenţă purtând nu ştiu ce şepci, nu ştiu ce tenişi în picăţele, sau nu ştiu ce tricou cu gigolo italiano, nu trebuie criticat. Cel mult educat!

Haine de firmă vs chinezării. China nu ştiu cine ştie ce e de fapt în ziua de azi, da asta e altă problemă. Haine de firmă? Ce durere frate. Nu pot să-mi iau cămăşi făcute la Brăila (chiar dacă sunt foarte bune) că tre să-mi iau ceva sub semnătura vreunei case de modă din Paris sau Milan. Nu pot să port altceva decât naic, rebuc sau puma. Să-ţi răstorn lumea şi să-ţi spun că pe produse de genul scrie de fapt Made in Romania? (Vaslui, mai exact).

De ce să mă duc în piaţa? Ce eu sunt fraier? Mă duc la hypermarket că acolo au totu’ bun, deşi mai scump şi de calitate jenibilă când e vorba de legume sau fructe.

De ce să iau bilet la transportu în comun sau abonament?

Întrebări cam stupide după mine. Dacă alţii ies în evidenţă sancţionând, în felul lor, eu îi trag de ureche sau cel mult le spun câte ceva legat de asta. Toţi ieşim în evidenţă aşa de tare că foarte curând vom ieşi în evidenţă încercând să n-o facem.

Morala? Dacă în anii 90 s-a vândut sau exportat tot mai puţin pe “Bulă”, hai să nu facem inversul. Bunul simţ şi civilizaţia n-au murit, iar de Top Gear Australia n-avem nevoie. (doamne, ce penibil le-a ieşit)

Să nu încep acum cu remix-urile la melodii şi “muzica” din cluburi şi discoteci azi.

Înapoi…

Hmm, Galaţi, nu e aşa rău, îmi place destul de mult aici, da îmi lipseşte ceva din Iaşi. Nu mă refer la Copou, Palat, Murcielago-ul ăla alb… sau orice mai e pe acolo şi merită văzut. În nici un caz miresele desenate cu stânga, noroc cu domnişoarele de onoare.

De la plecare se vestea vreme bună (de stat în casă… numărat bani şi… ascultat muzică). Vreme care nu m-a dezamăgit . Cu ocazia asta, am mers şi eu cu trenu după jdemii de ani, mai exact cu săgeata aia super criticată. Nu ai loc să te mişti prea mult, asta e drept (şi la 1.81 simţi din plin)…în rest mi se pare mai mult decât comodă. Mare prostie mi se pare să mergi la clasa 1 cu ea, unde diferenţa evidentă e o măsuţă mică lângă fiecare set de scaune şi altă culoare la tapiţerie.

Gara Iaşi – Nord. Prima oară când o văd. Până acu am coborât în Nicolina sau direct la destinaţie. Cobor din tren, caut telefonu… şi mă uit în jur… Peronu’ gol. Un uşor disconfort, atât de la rucsac cât şi de la aeru’ condiţionat ce fusese pornit în mod idiotic pe ultimii kilometri de drum. Imediat ce o sun, o văd… restu poveştii pe tema asta e aşa de bun că e cenzurat.

Doar ştiţi vorba, orice e bun pe lumea asta e imoral, ilegal sau îngraşă.

A urmat o mică prelungire a plimbării, încă una asistată. Ultima seară fiind petrecută în compania unui beţivan crunt, şi a unei blonde . A fost înfricoşător, scandalos, dureros, alcoolicos şi plăcut. Dar incomparabil cu părţile cenzurate

Deşi prelungirea a fost de o zi, parcă mergea să se mai lungească, dar îmi mai trebuia gâtul. Plecăm… facem câţiva km, după care o problemă cu indicatoarele căilor ferate mă face să fac spume timp de o oră. Nu ora era problema, ci faptul că n-a putut să aibă loc în Iaşi

Acasă, aceeaşi aromă uşor ciudată, în gară aceeaşi super vervă ocazionată de sosirea… celorlalţi pasageri. Ne luăm tălpăşiţa, ceferistu’ fiind vizibil îngreunat de bagaje şi ajungem acasă. Aici lucrurile au intrat în normal destul de repede, baie lungă… mâncare multă… lenevit şi uitat la Top Gear Australia şi Fifth Gear.

Există oare vreo diferenţă?

Există! Una imensă chiar, Iaşiul e mult mai aproape ca Botoşani, geografic, dar mai ales logistic. Cu ce ajută asta? Păi… aproape sigur voi scrie articole în genul ăsta mult mai des.

Sunteti nişte antipatici

Şi voi, şi bunicii voştri, şi părinţii voştri şi copii voştri.

Tata face!

Tata drege!

Mami e…!

Fantastic, nu mai pot de bucurie.

Am ceva probleme, care se agravează uşor, uşor iar tu variantă mai bună decât să-mi spui că tu o duci mai rău spunând nişte prostii minore n-ai? Pff… chiar m-ai relaxat.

Bebeluşu’ meu face aia… înseamnă că e unu la un milion. Hmm, e posibil să fie 1 la 6 miliarde, tot nu-l face special faptu că zâmbeşte după ce râgâie sau trage un pârţ. Tot aia e pentru el. Te recunoaşte cum te vede? Pe naiba, abia vede ceva umbre prin întuneric, da te aude.

Ţi-ai luat maşină de nouă de 7000 euro? Eşti regele şoselelor? Învaţă să mergi şi pe altă parte decât mijlocu drumului.

Ai încălţări noi şi mergi peste tot cu ele ca pe covoru roşu? Revino-ţi. Ai “adidaşi” Jordan… nu i-ai luat locul.

Mă opresc aici că mi-e prea scârbă să continui.

Cum să te trezeşti râzând ca bou’

Nu e aşa greu pe cât pare, deja unii din cititori au făcut asta (ok, admit şi varianta cu doamna vacă, să nu fac discriminări) şi acu îşi afişează un rânjet imens.

Şi se face ceas de seară pe la orele 22:00. Mama dă dispoziţie să scoatem plapuma că afară e crivăţu’. Aparent nu prea pricepe că e totuşi afară. A doua parte a dispoziţiei e că frate-miu ar trebui s-o termine cu joaca pe calculator şi s-o înceapă cu somnu (adică să se pună pe intoxicat la mine fii-ar digestia a naibii). Eh, doar n-o să se apuce acu leu de mâncat legume nu?

Pe la 23:30 face el o boroboaţă de înncepe uşor a împinge unitatea până începe aia să piuie ca alarma în parcare. Ce are, ce are, că eu nu i-am făcut nimic. Ce să are… nu-s fixate două hard disk-uri în ele şi unu s-a plictisit să fie conectat când a fost lovită “cutia aia albă” şi hop scandal. În fine, până mi-am dat seama ce are a ţiuit un pic ăla la mine. Se revine la program normal. Îi zic lu frate-miu să se bage la somn. Nu sunt eu masochist în ce priveşte olfactivu’ da tot în capu’ meu se sparg oalele când nu doarme la timp.

Mă pun la film. E undeva pe la 00:15. Înfund căştile în chestiile alea între care am capu şi dă-i nene râs. Fac în ciudă ei că mă uit la un film penal de comic şi ea îmi răspunde cu sugestii de la abjectu. Ştiu lucrările omului, şi e demn de recomandare… criminale articolele lui, probabil criminală viaţa lui. Dacă eşti suficient de ratat să te ţii de el câteva zile codiţe sigur te amuzi pe cinste. Se termină filmu’ şi eu tot râd… frate-miu băga de zor la CS… Double kill, Triple kill, UNSTOPABLE… mai omorâţi-l mă că îi dau reset la router acu.

Se oboseşte să închidă tigaia şi să se bage la somn. Pregătisem eu patu’ că deja îmi plantasem forma posteriorului de la atâta lene în el. El ar fi trebuit să pună plapuma într-un cearşaf.

Printr-o minune a divinităţii monumentul lenii ce devenisem se mişcă şi dă drumu la muzică de nu auzea nimic în jur. Între timp aruncam ceva priviri rătăcite la ăsta micu şi pus pe treabă.

Băi nene ce mai lucra cearşafu’ ăla de ziceai că nu-i singur acolo! Face el nu ştiu ce semn, scot o cască:

“Bă eu cred că asta-i a doua gaură” asta în timp ce eu citeam la nea abjectu un articol despre tampoane parfumate.

Mă şi mă apucă… da aşa isteric… de îl ia plânsu pe ofticosu mic. Continuând să râd pregătesc plapuma şi mă pun să scriu articolu’. Acu că am terminat sper să mă pot opri… Ei oare?

Cum oare când mai dai şi de o prostie de genu ăsta:

O zi…

Azi mă simt în perfectă armonie cu versurile următoare:

“I don’t wanna die,
But I ain’t keen on living either.”