A little nightcap

Să fim gentălmeni şi să-i zicem aşa la vinişoru de l-am stricat în urmă cu puţine minuţele împreună cu unu zis Ceferistu’ la volan. Nu vă gândiţi la prostii da? Sunt unu dinăla responsabil în spatele covrigului. Era frig afară aşa că am mers cu maşina la cel mai apropiat non-stop cu băuturi alcoolice, apoi am fost să vedem unde e Poliţia Comunitară pe Traian (254), apoi am parcat şi stând la căldurică am stricat vinu’ şi ceva discuţii.

De menţionat este că am plecat doi morocănoşi, de îl făceam pe Walter Matthau să se ruşineze la ce talent avem în a strâmba feţe, şi ne-am întors doi copii ce abia se întorceau de la joacă: zâbind, amintindu-ne prostii care fără alte prostii nu se aduc aminte şi un pic obosiţi. Pentru prima oară în mult timp, am observat iar un cer frumos, senin şi plin de nişte stele fermecătoare… aerul răcoros era parcă exact ce era necesar pentru un dezmăţ în doi… altfel decât cel între doi beţivi cu sticla aproape la discuţii într-o maşină parcată.

Ăla rămâne pentru alte ocazii, în alte “planuri” şi cu întrebări care “cercetează” dincolo de “Jocuri pe care le-am terminat de drag” şi dincolo de orice, practic, tot.

Bun e vinul

Gata cu siropeala, siropu’ de l-am servit nu purta embleme cu fructe şi nici sigle de expectorante… purta o simplă marcă, de tradiţie, de bun simţ, de distracţie, de…. noi.

Trăiască Murfatlar, singurul dicţionar pentru a-mi vorbi limba uneori.

În rest, beţi o gură de sifon plat!

Program burta jos

Din ciclul din titlu’ am fost mai devreme la un fotbal, să mă fac din ce în ce mai bun. Data asta n-am reuşit să dau nici un autogol.

Deci a fost bine, cred că am ieşit la egal… nu sunt sigur. N-are importanţă, unii au fugit mai mult alţii mai puţin unii au dat gol, alţii nu. Important e că toţi am fost acolo şi ne-am distrat, iar cei care n-au fost sper că s-au distrat la fel de tare.

Să fim serioşi, cine n-ar vrea să stea în pantaloni scurţi şi tricou în aer curat de munte (mă rog, deal… ) pe o căldură minunată cu temperaturi uneori chiar peste 5 grade.

Trecem peste, a fost o găseală bună, oftică, veselie, cineva forţat la abstinenţă pentru câteva zile, altcineva cu faţa refinisată şi eu cu palma şi genunchii roz. Ne vedem data viitoare dragi elevi, că ne cam facem pufoşi jucând aşa rar.

Despre majorate şi copii

Consider petrecerile de genu’ ăsta cele mai distractive şi importante prin tinereţe. Pentru mine este foarte important ca pe lângă petrecere în sine… să mă bucur de plimbarea în urma căreia se aleg cadouri. Asta poate din cauză că atunci îţi vin cele mai imbecile idei de chinuire a sărbătoritului, sau poate din cauză că mie imi vin cele mai imbecile idei în general

În urmă cu ceva ani, îşi făcea o amică majorat… a doua zi după majoratul celui mai bun prieten de l-am avut prin liceu. Acu’ ce să facem… tre să ne achităm de prezenţă la ambele şi aşa am ajuns într-o sâmbătă după o oră de somn ce urma unui bairam la care m-am făcut plasture am plecat în căutarea cadoaielor pentru majorat de fată, cunoscut prin familia ei, deci cam trebuia să par decent.

Câteva ore mai târziu intram în sensiblu, cu un beţiv care întreba în gura mare pe acolo dacă au diafragme în timp ce eu râdeam ca nebunu sprijinit de perete. Cu aşa oameni serioşi, nu e de mirare că sărbătorita s-a ales cu o pereche de ciubote din cauciuc dinăla de şi ultimu cioban s-ar ruşina să le poarte. Tot cu aşa invitaţi nu e de mirare că parbrizul maşinii tatălui sărbătoritei a fost spălat cu şampanie.

Faine vremuri, de mult n-am mai fost pe la un majorat… să văd 4 dulapuri de oameni dansând cazaciocu’ cu viteză ameţitoare (sau era de la alcool ameţeala?)… să văd sărbătorit dat cu capu de plafonu fals… să văd oameni mâncând în baie… să văd cum refuză lumea să danseze cu noi în ploaie… dar, în seara asta am ocazie >:)

La vecinu’ de la etajul inferior, cadoaie gata, somn lipsă, insigna pregătită, poftă de bere mai mult decât de obicei. Ficat ţine-te bine! Seara se anunţă plină… da ziua a ieşit deja interesant. Când eram noi la un magazin dinăsta de vinde articole de copilaşi şi vânzătoarea de acolo discuta cu mama unei colege de clasă a fetiţei ei. Şi povesteau ele cum au fost şocate la şedinţă cum una din colegele fetelor “e un pic mai matură în gândire” şi avea fata ceva curiozităţi. Gen umblase pe ceva site-uri un pic porno, gen se interesa de ce au băieţii prin pantaloni, nimicuri d-astea. Acu partea interesantă e că părinţii au rugat pe cei ce ştiau de problemă să nu vorbească cu altcineva de asta chestii trestii…

Acu vreun an sau ceva de genu’ se discuta de ore de educaţie sexuală prin generală parcă şi toată lumea indignată… acu parcă nu mai pare aşa rea informarea precocilor ăştia… Oricum, un mic moment de amuzament de dimineaţă înainte să ne recomande vânzătoarea ceva suzete pentru sărbătorit )

Alt banc

Un cuplu destul de inaintat ca relatie în pat… ea la un moment dat ajunge în aşa fericire că loveşte lampa care se aprinde. Uite aşa îşi surprinde soţul făcând-o fericită cu un vibrator performant.

- Impotentu’ naibii… atâta timp m-ai minţit?

- Dragă ştii…

- Nici o dragă… cum ai putut? Explică imediat!

- Păi, îţi explic tot ce vrei dacă îmi spui cum de avem doi copii.

Este grav

Vreau atât cât pot… să fiu copil. Ce era aşa fermecător la copilărie pe lângă lipsa grijilor? Aveai prieteni cu care te băteai pe surprize la gume Turbo, nu-ţi convenea un schimb, spuneai că nu mai vorbeşti cu el şi dura 15 minute. Dacă era chiar aşa de jalnică negocierea, spuneai că nu mai vorbeşti cu el niciodată şi dura 15 minute.

Dacă vroiai să-ţi faci prieteni noi trebuia doar să ştii că respectivu’ are vreun apelativ, de orice natură oficială sau vreo poreclă inventată pe loc. Aveai nevoie de ea, să-l strigi la jocuri, jocuri de care mulţi am uitat, dar mulţi nu le mai învaţă. Şi e păcat…

Apar noi jocuri, care te consumă psihologic în loc să elibereze energia specifică vârstei. Zicea un artist dinăsta mai obscur pe la noi, Bitză parcă… cum că generaţia lui e formată din copii îmbătrâniţi înainte de timp. Oare doar generaţia aia?

Nu impun să facă toţi ce vreau eu că nu-s un copil rău… dar rog să-mi dea fiecare câte o poreclă să-i strig la joc… orice joc… numai să fie suficient de simplu să poată fi jucat de oricine şi pe oricine să pot numi prieten pe baza poreclei respective. E chiar aşa de greu?

Nu vă imaginaţi cât e…

Vă recomand o notă muzicală, ascultaţi cu atenţie şi încercaţi să eliminaţi ideea: voi fi copil cu nepoţii mei… când voi avea totul asigurat. Niciodată nu poţi garanta asta… dar ce e garantat e că-ţi va fi mult mai greu să fii copil cu un şold artritic, osteoporoză, tensiune deviată de la normal sau alte minuni. Ar mai fi şi problema cu care s-a confruntat chiar interpreta melodiei…

Nu era frumos când o minge şi fuga ţineau de foame? Sau când aveai telefon mobil care nu ştia decât “Hello, operator here!” şi vreo 5 tipuri de bipuri? Sau când stăteai pur şi simplu şi te uitai la trenuri, la maşini sau după avioane şi-ţi ziceai… Vreau să mă fac…!