Ajunge oameni buni

Prieten bun, posesor de maşină … contemporană cu a mea a părinţilor mei, în care am avut multe momente şi plăcute, dar şi neplăcute. Pe la prânz văd status ce lăuda articolul prezentat de el însuşi pe forumului său de suflet, forumul maşinii în cauză, forumul olticit.

Felicitări, un lucru de aplaudat, cu puţin s-a reuşit puţin mai mult.

Seara, status la ultima adăugire la blogroll-ul propriu zice aşa. “Eminescu şi un Oltcit…”. Eminescu - articol despre parcul cu acelaşi nume din oraş care, alături de majoritatea spaţiilor verzi ale urbei a primit recent “un facelift” de campanie. Nimic de obiectat aici

Un Oltcit, articol cu referire la maşina vedetă a articolului de mai sus, articol care mi s-a părut deplasat. Ştiu, e o părere, e o noţiune de subiectivism, puţini ştiu ce înseamnă pasiunea mai mult ca mine, mai ales în domeniul auto, dar să nu intrăm în teritoriu trekkie ok?

GL 94 FAN este o maşină cu ani, cam greoi în general pentru mai toate maşinile. Da, este îngrijită, da merge binişor, da are un sistem de aprindere a cărei complexitate e mai expusă… şi ceva modificări sub piele… dar e o maşină. Nu e una genială… din nici un punct de vedere. De ce?

Este diferită, dar este “cool” în aceeaşi măsură în care Leonard Cohen este cool… Un sistem de difuzoare decente, cablate bine şi reglate corespunzător, împerecheate cu un casetofon de Logan (cea mai mare prostie pe care o poţi face… dacă îl iei cu maşina, de banii ceruţi pe el îţi iei un casetofon adevărat) sunt aproape un necesar dacă a conduce nu-ţi ajunge.

Este un pas înainte faţă de original, dar nici originalul nu făcea asta foarte greu 61 cai şi o cutie proiectată pentru rapoarte scurte, cât să scoată un consum decent şi o viteză deloc jenantă dar nnici ameţitoare. Întrece în demaraj un Logan? Bun, şi ce e aşa şocant? Loganul are tot o inginerie franceză, un motor controlat de un procesor dojenitor pentru performanţă… şi o cutie foarte bună, Nissan, concentrată pe economie şi cu un standard euro 3, adică acelaşi motor nu tocmai excelent performant şi gâtuit. Mai zic că e mai greu?

Sună frumos în turaţii ridicate, aici este un punct de apreciat.

Kickass car? În nici un caz. Maşină care să-ţi consume timpul într-un mod constructiv, şi să fie specială, lucrul la care te refugiezi, sau de care să te foloseşti să te refugiezi, dar vă rog, vă rog! nu mai faceţi un caz extraordinar din ea.

Acu chiar vine luni

Dar cui îi pasă? În Galaţi a început a doua ninsoare de vis. După ceva discuţii cu un amic, am decis să ieşim cu maşina lui să ne distrăm puţin. Pe drum ne-am gândit să mai trecem şi pe la alt făptaş de grup. Acesta a zis că se riscă doar după ce îi stricăm ceva clătite, de parcă n-ar fi fost de ajuns cheful extraordinar pe care îl aveam şi fundalul minunat. Ajungem la el, şi se pune omu pe scos tigăi, ulei, ceşti, compoziţie… În câteva minute eram toţi trei semi-bucătari şi nu lăsam fetele să se apropie de marile noastre creaţii culinare (unele dintre ele au fost aproape comestibile). Din moment ce am terminat cu această mică deviere de la plan, am hotărât “locul crimei” şi am apucat direcţia stadionului care niciodată nu va mai fi la fel în viaţa lui. După ceva emoţii la intrare din pricina unor pante cam incomode şi a gheţei de sub zăpadă a început încălzirea cu câteva cerculeţe să mai dezvelim din substratul lunecos pe care am alunecat toţi când ne-am admirat isprava. Apoi au început manevrele mai distractive: întoarcerile de 180 şi derapajele controlate, într-o formă mult mai blândă cu maşina şi consumabilele. Cam 30 minute de “puţin stânga, pişcă frâna, mult dreapta şi calc-o” şi alte asemenea au dus la ceva distracţie de mult neîncercată (din primăvara trecută, pe iarbă udă). Trebuie să recunosc, pentru prima oară începuse să-mi obosească braţul stâng de la atât învârtit de covrig. Bocancii noştri n-au prea ajutat la fineţea aia necesară să le legi, dar a fost suficient şi în formatul ăsta. Dovadă stă stadionul de nerecunoscut şi un cameraman care a reuşit să ameţească .

La plecare am lăsat motorul să se răcească şi ne-am plimbat puţin prin oraş să admirăm vitezomanii patriei care îşi permit 60-70 km/h  pe  un amestec de apă şi mâzgă. Deh, tot noi suntem ăia nebuni, dar nu negăm, suntem duşi de acasă şi ne mândrim cu asta .

Am lungit publicarea articolului să fie prima zi de şcoală/facultate/muncă mai uşor de suportat, până data viitoare drum întins şi fără probleme.

PS: Maşina folosită a fost, după cum reiese din poze un Oltcit, poreclit “RS”.